Selectează litera
Subiecte
Q & A
Subiect: CRISTOS (MĂRTURIA APOSTOLILOR)
Mt. 16:16 · Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
In. 1:1-2 · La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
2El era la început cu Dumnezeu.
2El era la început cu Dumnezeu.
Rom. 1:4 · iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților, adică pe Isus Cristos, Domnul nostru,
Rom. 9:5 · patriarhii, și din ei a ieșit, după trup, Cristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
Col. 1:15 · El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel Întâi Născut din toată zidirea.
Col. 2:9 · Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii.
1Tim. 3:16 · Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.”
1Tim. 6:15 · care va fi făcută la vremea ei de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor,
Evr. 1:3 · El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi, în locurile preaînalte,
Apoc. 19:16 · Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”.
Subiecte asemănătoare
Biruitorul morții (12)Cristos - Chipul lui Dumnezeu (4)Cristos - Cuvântul (5)Cristos - Împărat (12)Curățit de păcat (8)Domnul sprijină pe cei slabi (12)Dumnezeul nevăzut (10)Împăratul împăraților (9)
Importanța învierii (9)Întruparea (12)Mai bun - cuvânt cheie (8)Mărturii despre Cristos (11)Mesia (12)Natura veșnică a lui Cristos (12)Numele lui Cristos (9)Petru (12)
Plinătatea lui Cristos (8)Primirea lui Cristos (12)Puterea lui Cristos (10)Recunoașterea divinității lui Cristos (9)Tainele credinței (11)Tainele lui Cristos (10)Titlurile și numele Duhului Sfânt (17)Titlurile și numele lui Cristos (54)
Q & A
Care sunt numele și titlurile lui Isus Cristos?Ce ne învață Biblia despre Trinitate?Cine este Isus Cristos?