Selectează litera
QuickBible.ro
Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor.
2 Timotei 4:3
2 Timotei 4:3
Subiecte
Q & A
Subiect: RELIGIOZITATEA DE SUPRAFAȚĂ
1Sam. 15:15 · Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârșire.”
Isa. 58:2 · În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu.
Isa. 65:5 · și care totuși zice: «Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!»… Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!
Ier. 2:35 · Și, cu toate acestea, tu zici: «Da, sunt nevinovat! Să se întoarcă acum mânia Lui de la mine!» Iată, Mă voi certa cu tine, pentru că zici: «N-am păcătuit!»
Mt. 6:5 · Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
Mt. 6:16 · Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
Lc. 7:39 · Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise și-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”
Lc. 13:14 · Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!”
In. 9:16 · Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul.” Alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Și era dezbinare între ei.