Selectează litera
QuickBible.ro
Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.
1 Timotei 6:9
1 Timotei 6:9
Subiecte
Q & A
Subiect: PĂCATE ADUSE LA LUMINĂ
Num. 32:23 · Dar, dacă nu faceți așa, păcătuiți împotriva Domnului și să știți că păcatul vostru vă va ajunge.
Iov 20:27 · Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, și pământul se va ridica împotriva lui.
Ps. 139:12 · iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul, ca lumina.
Prov. 26:26 · Chiar dacă-și ascunde ura în prefăcătorie, totuși răutatea lui se va descoperi în adunare.
Ecl. 12:14 · Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.
Isa. 47:3 · Goliciunea ți se va descoperi și ți se va vedea rușinea. Mă voi răzbuna și nu voi cruța pe nimeni.”
Ier. 29:23 · Și lucrul acesta se va întâmpla pentru că au făcut o mișelie în Israel, preacurvind cu nevestele aproapelui lor, și pentru că au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le dădusem nicio poruncă. Știu lucrul acesta și sunt martor», zice Domnul.
Plâng. 2:14 · Prorocii tăi ți-au prorocit vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți-au dat pe față nelegiuirea ca să abată astfel robia de la tine, ci ți-au făcut prorocii mincinoase și înșelătoare.
Ezec. 16:57 · mai înainte de vădirea răutății tale, când ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi și ale fiicelor filistenilor, care te disprețuiesc de jur împrejur!
Iona 1:7 · Și au zis unul către altul: „Veniți să tragem la sorți, ca să știm din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Iona.
Lc. 12:2 · Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.
1Cor. 4:5 · De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu.