Selectează litera
Subiecte
Q & A
Subiect: FAPTELE CREDINȚEI
Mt. 5:16 · Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Lc. 6:43 · Nu este niciun pom bun care să facă roadă rea și niciun pom rău care să facă roadă bună.
Lc. 10:36-37 · Care dintre aceștia trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”
37„Cel ce și-a făcut milă cu el”, a răspuns învățătorul Legii.„Du-te de fă și tu la fel” , i-a zis Isus.
37„Cel ce și-a făcut milă cu el”, a răspuns învățătorul Legii.
In. 5:36 · Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârșesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.
In. 14:11 · Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea.
2Cor. 8:24 · dați-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea voastră și arătați-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.
2Cor. 12:12 · Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni care au fost făcute între voi.
2Tim. 4:5 · Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba.
Iac. 2:18 · Dar va zice cineva: „Tu ai credința, și eu am faptele.” Arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele.
1Pet. 2:12 · Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.
Subiecte asemănătoare
Creștinism autentic (14)Divinitatea lui Cristos (mărturii) (8)Evanghelist (3)Fapte bune (10)Influența celor evlavioși (11)
Lucrarea lui Cristos (5)Lucrările lui Cristos (12)Rodirea duhovnicească (10)Slăvirea lui Dumnezeu (18)Slujind pe ceilalți (10)