Gen. 3:15 · Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Gen. 15:2-5 · Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, și moștenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
3Și Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânță, și slujitorul născut în casa mea va fi moștenitorul meu.”
4Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moștenitorul tău, ci cel ce va ieși din tine, acela va fi moștenitorul tău.”
5Și după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri.” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta.”

Gen. 21:2 · Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.

Gen. 22:8-14 · „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Și au mers amândoi împreună înainte.
9Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10Apoi, Avraam a întins mâna și a luat cuțitul, ca să înjunghie pe fiul său.
11Atunci, Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri și a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.
12Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș, și Avraam s-a dus de a luat berbecul și l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său.
14Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice și azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.

Ios. 6:12-20 · Iosua s-a sculat cu noaptea-n cap și preoții au luat chivotul Domnului.
13Cei șapte preoți care purtau cele șapte trâmbițe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului au pornit și au sunat din trâmbițe. Bărbații înarmați mergeau înaintea lor, și coada oștirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoții sunau din trâmbițe.
14Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut același lucru timp de șase zile.
15În ziua a șaptea, s-au sculat în zorii zilei și au înconjurat în același fel cetatea de șapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de șapte ori.
16A șaptea oară, pe când preoții sunau din trâmbițe, Iosua a zis poporului: „Strigați, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!
17Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea și tot ce se află în ea, dar să lăsați cu viață pe curva Rahav și pe toți cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi.
18Feriți-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci, dacă veți lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veți face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire și o veți nenoroci.
19Tot argintul și tot aurul, toate lucrurile de aramă și de fier să fie închinate Domnului și să intre în vistieria Domnului.”
20Poporul a scos strigăte și preoții au sunat din trâmbițe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiței, a strigat tare, și zidul s-a prăbușit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate

Mt. 15:22-28 · Și iată că o femeie cananeancă a venit din ținuturile acelea și a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”
23El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Și ucenicii Lui s-au apropiat și L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”
24Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
25Dar ea a venit și I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”
26Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței!”
27„Da, Doamne”, a zis ea, „dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”
28Atunci, Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credința Ta! Facă-ți-se cum voiești.” Și fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

Lc. 2:25-30 · Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era peste el.
26Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Cristosul Domnului.
27El a venit în Templu mânat de Duhul. Și, când au adus părinții înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28Simeon L-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29„Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
30Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,

Lc. 24:49 · Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

In. 11:32 · Maria, când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”

Fapt. 12:5-7 · Deci Petru era păzit în temniță, și Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri, și niște păzitori păzeau temnița la ușă.
7Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini.

Fapt. 27:20-44 · Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă.
22Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei.
23Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte
24și mi-a zis: «Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.»
25De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.
26Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
27În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.
29De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă.
30Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,
31Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.”
32Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă.
33Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură.
34De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
35După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce.
36Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat.
37În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete.
38După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
39Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință.
40Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal.
41Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot.
43Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ,
44iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.