«Ant | Urm»
Rut 3:17 GILLCMHCMH+7190
VDC Ea a zis: „Mi-a dat aceste șase măsuri de orz, zicând: «Să nu te întorci cu mâinile goale la soacră-ta.»”
Rut 3:18 GILLCMHCMH+7191
VDC Și Naomi a zis: „Fii liniștită, fiica mea, până vei ști cum se va isprăvi lucrul acesta, căci omul acesta nu va avea odihnă până nu va sfârși lucrul chiar astăzi.”
Rut 4:1 GILLCMHCMH+7192
VDC Boaz s-a suit la poarta cetății și s-a oprit acolo. Și iată că cel ce avea drept de răscumpărare, și despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Și el s-a apropiat și s-a oprit.
Rut 4:2 GILLCMHCMH+7193
VDC Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetății și a zis: „Ședeți aici.” Și ei au șezut jos.
Rut 4:3 GILLCMHCMH+7194
VDC Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: „Naomi, întorcându-se din țara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec.
Rut 4:4 GILLCMHCMH+7195
VDC Am crezut de datoria mea să te înștiințez despre aceasta și să-ți spun: «Cumpăr-o în fața locuitorilor și în fața bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o; dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să știu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, și după tine eu am dreptul acesta.»” Și el a răspuns: „O voi răscumpăra.”
Rut 4:5 GILLCMHCMH+7196
VDC Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra țarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în același timp și de la Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moștenirea lui.”
Rut 4:6 GILLCMHCMH+7197
VDC Și cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moștenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.”
Rut 4:7 GILLCMHCMH+7198
VDC Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau a unui schimb, omul își scotea încălțămintea și o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel.
Rut 4:8 GILLCMHCMH+7199
VDC Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: „Cumpăr-o pe socoteala ta!” Și și-a scos încălțămintea.
«Ant | Urm»