«Ant | Urm»
Romani 7:22 GILLCMHCMH+28114
VDC Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu,
Romani 7:23 GILLCMHCMH+28115
VDC dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
Romani 7:24 GILLCMHCMH+28116
VDC O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…
Romani 7:25 GILLCMHCMH+28117
VDC Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.
Romani 8:1 GILLCMHCMH+28118
VDC Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 8:2 GILLCMHCMH+28119
VDC În adevăr, legea Duhului de viață în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.
Romani 8:3 GILLCMHCMH+28120
VDC Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
Romani 8:4 GILLCMHCMH+28121
VDC pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 8:5 GILLCMHCMH+28122
VDC În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
Romani 8:6 GILLCMHCMH+28123
VDC Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.
«Ant | Urm»