«Ant | Urm»
Numeri 20:29 GILLCMHCMH+4341
VDC Toată adunarea a văzut că Aaron murise și toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile.
Numeri 21:1 GILLCMHCMH+4342
VDC Împăratul Aradului, un canaanit care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel și a luat mai mulți prinși de război.
Numeri 21:2 GILLCMHCMH+4343
VDC Atunci Israel a făcut Domnului o juruință și a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile.”
Numeri 21:3 GILLCMHCMH+4344
VDC Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor, și locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).
Numeri 21:4 GILLCMHCMH+4345
VDC Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum
Numeri 21:5 GILLCMHCMH+4346
VDC și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
Numeri 21:6 GILLCMHCMH+4347
VDC Atunci, Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel.
Numeri 21:7 GILLCMHCMH+4348
VDC Poporul a venit la Moise și a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să depărteze de la noi acești șerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
Numeri 21:8 GILLCMHCMH+4349
VDC Domnul a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi.”
Numeri 21:9 GILLCMHCMH+4350
VDC Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia.
«Ant | Urm»