«Ant | Urm»
Neemia 5:9 GILLCMHCMH+12392
VDC Apoi am zis: „Ce faceți voi nu este bine. N-ar trebui să umblați în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă?
Neemia 5:10 GILLCMHCMH+12393
VDC Și eu, și frații mei, și slujitorii mei le-am împrumutat argint și grâu. Să le lăsăm dar datoria aceasta!
Neemia 5:11 GILLCMHCMH+12394
VDC Dați-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele și a suta parte din argintul, din grâul, din mustul și din untdelemnul pe care l-ați cerut de la ei ca dobândă.”
Neemia 5:12 GILLCMHCMH+12395
VDC Ei au răspuns: „Le vom da înapoi și nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.” Atunci am chemat pe preoți, înaintea cărora i-am pus să jure că își vor ține cuvântul.
Neemia 5:13 GILLCMHCMH+12396
VDC Și mi-am scuturat mantaua zicând: „Așa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui și de averile lui pe orice om care nu-și va ține cuvântul și așa să fie scuturat omul acela și lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin.” Și au lăudat pe Domnul. Și poporul s-a ținut de cuvânt.
Neemia 5:14 GILLCMHCMH+12397
VDC Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în țara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci și doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului.
Neemia 5:15 GILLCMHCMH+12398
VDC Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul și luau de la el pâine și vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar și slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut așa din frică de Dumnezeu.
Neemia 5:16 GILLCMHCMH+12399
VDC Ba mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat niciun ogor și toți slujitorii mei erau la lucru.
Neemia 5:17 GILLCMHCMH+12400
VDC Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, iudei și dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de primprejur.
Neemia 5:18 GILLCMHCMH+12401
VDC Mi se pregăteau în fiecare zi un bou, șase berbeci aleși și păsări și, la fiecare zece zile, se pregătea din belșug tot vinul care era de trebuință. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia.
«Ant | Urm»