«Ant | Urm»
Neemia 13:15 GILLCMHCMH+12687
VDC Pe vremea aceea, am văzut în Iuda niște oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri și smochine și cu tot felul de lucruri și aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Și i-am mustrat chiar în ziua când își vindeau mărfurile.
Neemia 13:16 GILLCMHCMH+12688
VDC Mai erau și niște tirieni așezați în Ierusalim, care aduceau pește și tot felul de mărfuri și le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului și în Ierusalim.
Neemia 13:17 GILLCMHCMH+12689
VDC Am mustrat pe mai-marii lui Iuda și le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți pângărind ziua Sabatului?
Neemia 13:18 GILLCMHCMH+12690
VDC Oare n-au lucrat așa părinții voștri și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”
Neemia 13:19 GILLCMHCMH+12691
VDC Apoi am poruncit să se închidă porțile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, și să nu se deschidă decât după Sabat. Și am pus câțiva din slujitorii mei la porți, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
Neemia 13:20 GILLCMHCMH+12692
VDC Și așa negustorii și vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea o dată și de două ori afară din Ierusalim.
Neemia 13:21 GILLCMHCMH+12693
VDC I-am mustrat și le-am zis: „Pentru ce stați noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.
Neemia 13:22 GILLCMHCMH+12694
VDC Am poruncit și leviților să se curățească și să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua Sabatului. Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeule, și pentru aceste lucruri și ocrotește-mă după marea Ta îndurare!
Neemia 13:23 GILLCMHCMH+12695
VDC Tot pe vremea aceea, am văzut pe niște iudei care își luaseră neveste asdodiene, amonite și moabite.
Neemia 13:24 GILLCMHCMH+12696
VDC Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană și nu știau să vorbească limba evreiască; nu cunoșteau decât limba cutărui sau cutărui popor.
«Ant | Urm»