«Ant | Urm»
Maleahi 3:16 GILLCMHCMH+23137
VDC Atunci, și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui.
Maleahi 3:17 GILLCMHCMH+23138
VDC „Ei vor fi ai Mei”, zice Domnul oștirilor, „Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujește.”
Maleahi 3:18 GILLCMHCMH+23139
VDC Și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește.
Maleahi 4:1 GILLCMHCMH+23140
VDC „Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde”, zice Domnul oștirilor, „și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.
Maleahi 4:2 GILLCMHCMH+23141
VDC Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii și tămăduirea va fi sub aripile Lui; veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd.
Maleahi 4:3 GILLCMHCMH+23142
VDC Și veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenușa sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu”, zice Domnul oștirilor.
Maleahi 4:4 GILLCMHCMH+23143
VDC „Aduceți-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli și porunci pentru tot Israelul!
Maleahi 4:5 GILLCMHCMH+23144
VDC Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.
Maleahi 4:6 GILLCMHCMH+23145
VDC El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!”
Matei 1:1 GILLCMHCMH+23146
VDC Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
«Ant | Urm»