«Ant | Urm»
Luca 8:37 GILLCMHCMH+25283
VDC Tot norodul din ținutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie și S-a întors.
Luca 8:38 GILLCMHCMH+25284
VDC Omul din care ieșiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă și i-a zis:
Luca 8:39 GILLCMHCMH+25285
VDC „Întoarce-te acasă și povestește tot ce ți-a făcut Dumnezeu.” El a plecat și a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
Luca 8:40 GILLCMHCMH+25286
VDC La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulțime, căci toți Îl așteptau.
Luca 8:41 GILLCMHCMH+25287
VDC Și iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaș al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus și L-a rugat să vină până la el acasă;
Luca 8:42 GILLCMHCMH+25288
VDC pentru că avea o singură copilă de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.
Luca 8:43 GILLCMHCMH+25289
VDC Și era o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge; ea își cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.
Luca 8:44 GILLCMHCMH+25290
VDC Ea s-a apropiat pe dinapoi și s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.
Luca 8:45 GILLCMHCMH+25291
VDC Și Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toți tăgăduiau, Petru și cei ce erau cu El au zis: „Învățătorule, noroadele Te împresoară și Te îmbulzesc, și mai întrebi: «Cine s-a atins de Mine?»”
Luca 8:46 GILLCMHCMH+25292
VDC Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere.”
«Ant | Urm»