«Ant | Urm»
Leviticul 19:14 GILLCMH+3296
VDC Să nu vorbești de rău pe un surd și să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
Leviticul 19:15 GILLCMH+3297
VDC Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauți la fața săracului și să nu părtinești pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.
Leviticul 19:16 GILLCMH+3298
VDC Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieții aproapelui tău. Eu sunt Domnul.
Leviticul 19:17 GILLCMH+3299
VDC Să nu urăști pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.
Leviticul 19:18 GILLCMH+3300
VDC Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul.
Leviticul 19:19 GILLCMH+3301
VDC Să păziți legile Mele. Să nu împreuni vite de două soiuri deosebite; să nu semeni în ogorul tău două feluri de semințe și să nu porți o haină țesută din două feluri de fire.
Leviticul 19:20 GILLCMH+3302
VDC Când un om se va culca cu o femeie roabă, logodită cu un alt bărbat, și ea n-a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiți amândoi, dar nu pedepsiți cu moartea, pentru că ea nu era slobodă.
Leviticul 19:21 GILLCMH+3303
VDC El să aducă Domnului pentru vina lui la ușa cortului întâlnirii un berbec ca jertfă pentru vină.
Leviticul 19:22 GILLCMH+3304
VDC Preotul să facă ispășire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, și păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat.
Leviticul 19:23 GILLCMH+3305
VDC Când veți intra în țară și veți sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviți ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mâncați din ele.
«Ant | Urm»