«Ant | Urm»
Judecători 6:11 GILLCMHCMH+6666
VDC Apoi a venit Îngerul Domnului și S-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian.
Judecători 6:12 GILLCMHCMH+6667
VDC Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
Judecători 6:13 GILLCMHCMH+6668
VDC Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri când spun: «Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?» Acum, Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!”
Judecători 6:14 GILLCMHCMH+6669
VDC Domnul S-a uitat la el și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian. Oare nu te trimit Eu?”
Judecători 6:15 GILLCMHCMH+6670
VDC Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
Judecători 6:16 GILLCMHCMH+6671
VDC Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine și vei bate pe Madian ca pe un singur om.”
Judecători 6:17 GILLCMHCMH+6672
VDC Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești.
Judecători 6:18 GILLCMHCMH+6673
VDC Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine să-mi aduc darul și să-l pun înaintea Ta.” Și Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”
Judecători 6:19 GILLCMHCMH+6674
VDC Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied și a făcut azimi dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coș și zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar și I le-a pus înainte.
Judecători 6:20 GILLCMHCMH+6675
VDC Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și azimile, pune-le pe stânca aceasta și varsă zeama.” Și el a făcut așa.
«Ant | Urm»