«Ant | Urm»
Isaia 47:6 GILLCMHCMH+18606
VDC Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moștenirea și-i dădusem în mâinile tale, dar tu n-ai avut milă de ei, ci ți-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.
Isaia 47:7 GILLCMHCMH+18607
VDC Tu ziceai: «În veci voi fi împărăteasă!» și nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârșească.
Isaia 47:8 GILLCMHCMH+18608
VDC Ascultă însă acum, tu, cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă și zici în inima ta: «Eu, și numai eu, nu voi fi niciodată văduvă și nu voi fi niciodată lipsită de copii!»
Isaia 47:9 GILLCMHCMH+18609
VDC Și totuși aceste două lucruri ți se vor întâmpla deodată, în aceeași zi: și pierderea copiilor, și văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale și multelor tale descântece.
Isaia 47:10 GILLCMHCMH+18610
VDC Căci te încredeai în răutatea ta și ziceai: «Nimeni nu mă vede!» Înțelepciunea și știința ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: «Eu și numai eu.»
Isaia 47:11 GILLCMHCMH+18611
VDC De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poți împăca și deodată va veni peste tine prăpădul, pe neașteptate.
Isaia 47:12 GILLCMHCMH+18612
VDC Vino dar cu descântecele tale și cu mulțimea vrăjitoriilor tale, cărora ți-ai închinat munca din tinerețe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
Isaia 47:13 GILLCMHCMH+18613
VDC Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar și să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ți se întâmple!
Isaia 47:14 GILLCMHCMH+18614
VDC Iată-i, au ajuns ca miriștea pe care o arde focul și nu-și vor scăpa viața din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzește cineva, nici ca un foc la care stă.
Isaia 47:15 GILLCMHCMH+18615
VDC Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Și cei cu care ai făcut negoț din tinerețea ta se vor risipi fiecare într-o parte și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.
«Ant | Urm»