«Ant | Urm»
Isaia 47:13 GILLCMHCMH+18613
VDC Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar și să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ți se întâmple!
Isaia 47:14 GILLCMHCMH+18614
VDC Iată-i, au ajuns ca miriștea pe care o arde focul și nu-și vor scăpa viața din flăcări, căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzește cineva, nici ca un foc la care stă.
Isaia 47:15 GILLCMHCMH+18615
VDC Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Și cei cu care ai făcut negoț din tinerețea ta se vor risipi fiecare într-o parte și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor.
Isaia 48:1 GILLCMHCMH+18616
VDC Ascultați lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtați numele lui Israel și care ați ieșit din apele lui Iuda, voi, care ați jurat pe Numele Domnului și care chemați pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!
Isaia 48:2 GILLCMHCMH+18617
VDC Căci ei își trag numele de la cetatea sfântă și se bizuiesc pe Dumnezeul lui Israel, al cărui Nume este Domnul oștirilor.
Isaia 48:3 GILLCMHCMH+18618
VDC De multă vreme am făcut cele dintâi prorocii, din gura Mea au ieșit, și Eu le-am vestit: deodată am lucrat și s-au împlinit.
Isaia 48:4 GILLCMHCMH+18619
VDC Știind că ești împietrit, că grumazul îți este un drug de fier și că ai o frunte de aramă,
Isaia 48:5 GILLCMHCMH+18620
VDC ți-am vestit de mult aceste lucruri, ți le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poți să zici: «Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!»
Isaia 48:6 GILLCMHCMH+18621
VDC Ai auzit toate aceste lucruri pe care le vezi acum! Și nu vreți să le mărturisiți acum?… De acum, îți vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine.
Isaia 48:7 GILLCMHCMH+18622
VDC Ele se fac în timpul de față și nu fac parte din trecut; până în ziua de azi n-aveai nicio cunoștință despre ele, ca să nu poți zice: «Iată că le știam.»
«Ant | Urm»