«Ant | Urm»
Isaia 35:8 GILLCMHCMH+18329
VDC Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi „Calea cea sfântă”: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
Isaia 35:9 GILLCMHCMH+18330
VDC Pe calea aceasta nu va fi niciun leu și nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpărați vor umbla pe ea.
Isaia 35:10 GILLCMHCMH+18331
VDC Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!
Isaia 36:1 GILLCMH+18332
VDC În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăților întărite ale lui Iuda și le-a luat.
Isaia 36:2 GILLCMH+18333
VDC Și împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabșache, cu o puternică oștire. Rabșache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înălbitorului.
Isaia 36:3 GILLCMH+18334
VDC Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s-a dus la el, cu logofătul Șebna și cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul).
Isaia 36:4 GILLCMH+18335
VDC Rabșache le-a zis: „Spuneți lui Ezechia: «Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: ‹Ce este încrederea aceasta pe care te bizuiești?
Isaia 36:5 GILLCMH+18336
VDC Eu îți spun că acestea sunt vorbe în vânt; pentru război trebuie chibzuință și putere. În cine ți-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea?
Isaia 36:6 GILLCMH+18337
VDC Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înțeapă și străpunge mâna oricui se sprijină pe ea! Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el.
Isaia 36:7 GILLCMH+18338
VDC Dar poate că îmi vei spune: ‘Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru!’ Dar nu este El Acela ale cărui înălțimi și altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați înaintea acestui altar’?›»
«Ant | Urm»