«Ant | Urm»
Isaia 33:14 GILLCMHCMH+18294
VDC Păcătoșii sunt îngroziți în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți, care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?”
Isaia 33:15 GILLCMHCMH+18295
VDC Cel ce umblă în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă răul,
Isaia 33:16 GILLCMHCMH+18296
VDC acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.
Isaia 33:17 GILLCMHCMH+18297
VDC Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi țara în toată întinderea ei.
Isaia 33:18 GILLCMHCMH+18298
VDC Inima ta își va aduce aminte de groaza trecută și va zice: „Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”
Isaia 33:19 GILLCMHCMH+18299
VDC Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneț, pe poporul cu vorbirea încâlcită de n-o puteai înțelege, cu limba gângavă de n-o puteai pricepe.
Isaia 33:20 GILLCMHCMH+18300
VDC Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul ca locuință liniștită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui țăruși nu vor mai fi scoși niciodată și ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
Isaia 33:21 GILLCMHCMH+18301
VDC Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ține loc de râuri, de pâraie late, unde totuși nu pătrund corăbii cu lopeți și nu trece niciun vas puternic.
Isaia 33:22 GILLCMHCMH+18302
VDC Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuiește!
Isaia 33:23 GILLCMHCMH+18303
VDC Funiile tale s-au slăbit, așa că nu mai pot strânge piciorul catargului și nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i așa de mare, că până și ologii iau parte la ea.
«Ant | Urm»