«Ant | Urm»
Iosua 8:30 GILLCMHCMH+6033
VDC Atunci, Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal,
Iosua 8:31 GILLCMHCMH+6034
VDC cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, și cum este scris în cartea legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi-de-tot și jertfe de mulțumire.
Iosua 8:32 GILLCMHCMH+6035
VDC Și acolo Iosua a scris pe pietre o copie a legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel.
Iosua 8:33 GILLCMHCMH+6036
VDC Tot Israelul, bătrânii, mai-marii oștii și judecătorii lui stăteau de amândouă părțile chivotului, înaintea preoților, din neamul leviților, care duceau chivotul legământului Domnului; erau de față atât străinii, cât și copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim și jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul Israel.
Iosua 8:34 GILLCMHCMH+6037
VDC Iosua a citit apoi toate cuvintele legii, binecuvântările și blestemele, după cum este scris în cartea legii.
Iosua 8:35 GILLCMHCMH+6038
VDC N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise pe care să nu-l fi citit Iosua în fața întregii adunări a lui Israel, în fața femeilor, copiilor și străinilor care mergeau în mijlocul lor.
Iosua 9:1 GILLCMHCMH+6039
VDC La auzul acestor lucruri, toți împărații care erau dincoace de Iordan, în munte și în vale și pe toată coasta Mării celei Mari, până lângă Liban, hetiții, amoriții, canaaniții, fereziții, heviții și iebusiții
Iosua 9:2 GILLCMHCMH+6040
VDC s-au unit împreună într-o înțelegere ca să lupte împotriva lui Iosua și împotriva lui Israel.
Iosua 9:3 GILLCMHCMH+6041
VDC Locuitorii din Gabaon, de partea lor, când au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului și cetății Ai,
Iosua 9:4 GILLCMHCMH+6042
VDC au întrebuințat un vicleșug și au pornit la drum cu merinde pentru călătorie. Au luat niște saci vechi pe măgarii lor și niște burdufuri vechi pentru vin, rupte și cârpite,
«Ant | Urm»