«Ant | Urm»
Iosua 14:11 GILLCMHCMH+6199
VDC Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.
Iosua 14:12 GILLCMHCMH+6200
VDC Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”
Iosua 14:13 GILLCMHCMH+6201
VDC Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul.
Iosua 14:14 GILLCMHCMH+6202
VDC Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moștenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.
Iosua 14:15 GILLCMHCMH+6203
VDC Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba – Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Și țara s-a odihnit de război.
Iosua 15:1 GILLCMHCMH+6204
VDC Partea căzută prin sorți seminției fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea spre hotarul Edomului până la pustia Țin, la miazăzi. Acesta a fost hotarul cel mai de miazăzi.
Iosua 15:2 GILLCMHCMH+6205
VDC Astfel, hotarul lor de miazăzi pornea de la capătul Mării Sărate, de la sânul care caută spre miazăzi.
Iosua 15:3 GILLCMHCMH+6206
VDC Ieșea spre miazăzi de suișul Acrabim, trecea prin Țin și se suia la miazăzi de Cades-Barnea; de acolo trecea înainte prin Hețron, suia spre Adar și se întorcea la Carcaa;
Iosua 15:4 GILLCMHCMH+6207
VDC trecea apoi prin Ațmon, mergea până la pârâul Egiptului și ieșea la mare. Acesta să vă fie hotarul de miazăzi.
Iosua 15:5 GILLCMHCMH+6208
VDC Hotarul de răsărit era Marea Sărată până la îmbucătura Iordanului. Hotarul de miazănoapte pornea de la sânul mării care este la îmbucătura Iordanului.
«Ant | Urm»