«Ant | Urm»
Ieremia 31:18 GILLCMHCMH+19710
VDC Aud pe Efraim bocindu-se: «M-ai pedepsit și am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, și mă voi întoarce, căci Tu ești Domnul Dumnezeul meu!
Ieremia 31:19 GILLCMHCMH+19711
VDC După ce m-am întors, m-am căit și, după ce mi-am recunoscut greșelile, mă bat pe pulpă; sunt rușinat și roșu de rușine, căci port ocara tinereții mele.»
Ieremia 31:20 GILLCMHCMH+19712
VDC Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingășie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el și voi avea milă negreșit de el”, zice Domnul.
Ieremia 31:21 GILLCMHCMH+19713
VDC „Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la cale, la drumul pe care l-ai urmat… Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetățile acestea care sunt ale tale!
Ieremia 31:22 GILLCMHCMH+19714
VDC Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peți pe bărbat.”
Ieremia 31:23 GILLCMHCMH+19715
VDC Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce se va zice iarăși în țara lui Iuda și în cetățile sale, când voi aduce înapoi pe prinșii lor de război: «Domnul să te binecuvânteze, locaș al neprihănirii, munte sfânt!»
Ieremia 31:24 GILLCMHCMH+19716
VDC Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetățile lui, plugarii și cei ce umblă cu turmele la pășune.
Ieremia 31:25 GILLCMHCMH+19717
VDC Căci voi răcori sufletul însetat și voi sătura orice suflet lihnit de foame.”
Ieremia 31:26 GILLCMHCMH+19718
VDC (La aceste lucruri m-am trezit și am privit, și somnul îmi fusese dulce. )
Ieremia 31:27 GILLCMHCMH+19719
VDC „Iată vin zile”, zice Domnul, „când voi însămânța casa lui Israel și casa lui Iuda cu o sămânță de oameni și o sămânță de dobitoace.
«Ant | Urm»