«Ant | Urm»
Ieremia 31:13 GILLCMHCMH+19705
VDC Atunci, fetele se vor veseli la joc, tinerii și bătrânii se vor bucura și ei; le voi preface jalea în veselie și-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor.
Ieremia 31:14 GILLCMHCMH+19706
VDC Voi sătura de grăsime sufletul preoților și poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele”, zice Domnul.
Ieremia 31:15 GILLCMHCMH+19707
VDC Așa vorbește Domnul: „Un țipăt se aude la Rama, plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!”
Ieremia 31:16 GILLCMHCMH+19708
VDC Așa vorbește Domnul: „Oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți va fi răsplătită”, zice Domnul; „ei se vor întoarce iarăși din țara vrăjmașului.
Ieremia 31:17 GILLCMHCMH+19709
VDC Este nădejde pentru urmașii tăi”, zice Domnul; „copiii tăi se vor întoarce în ținutul lor!
Ieremia 31:18 GILLCMHCMH+19710
VDC Aud pe Efraim bocindu-se: «M-ai pedepsit și am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, și mă voi întoarce, căci Tu ești Domnul Dumnezeul meu!
Ieremia 31:19 GILLCMHCMH+19711
VDC După ce m-am întors, m-am căit și, după ce mi-am recunoscut greșelile, mă bat pe pulpă; sunt rușinat și roșu de rușine, căci port ocara tinereții mele.»
Ieremia 31:20 GILLCMHCMH+19712
VDC Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingășie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el și voi avea milă negreșit de el”, zice Domnul.
Ieremia 31:21 GILLCMHCMH+19713
VDC „Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la cale, la drumul pe care l-ai urmat… Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetățile acestea care sunt ale tale!
Ieremia 31:22 GILLCMHCMH+19714
VDC Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peți pe bărbat.”
«Ant | Urm»