«Ant | Urm»
Ieremia 21:4 GILLCMHCMH+19445
VDC «Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‹Iată, voi întoarce armele de război care sunt în mâinile voastre și cu care vă luptați în afară de ziduri, împotriva împăratului Babilonului și împotriva haldeenilor care vă împresoară și le voi strânge în mijlocul cetății acesteia.
Ieremia 21:5 GILLCMHCMH+19446
VDC Apoi Eu Însumi voi lupta împotriva voastră, cu mâna întinsă și cu braț tare, cu mânie, urgie și mare supărare.
Ieremia 21:6 GILLCMHCMH+19447
VDC Voi lovi pe locuitorii cetății acesteia, atât oameni, cât și dobitoace, și vor muri de o ciumă grozavă.
Ieremia 21:7 GILLCMHCMH+19448
VDC După aceea›, zice Domnul, ‹voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor și pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie și de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viața, și Nebucadnețar îi va trece prin ascuțișul sabiei, nu-i va cruța, nu va avea nicio milă de ei și nu se va îndura de ei.›»
Ieremia 21:8 GILLCMHCMH+19449
VDC Iar poporului acestuia să-i spui: «Așa vorbește Domnul: ‹Iată că vă pun înainte calea vieții și calea morții.
Ieremia 21:9 GILLCMHCMH+19450
VDC Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă, dar cine va ieși să se ducă la haldeenii care vă împresoară va scăpa cu viață, care va fi singura lui pradă.
Ieremia 21:10 GILLCMHCMH+19451
VDC Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetății acesteia ca să-i fac rău, nu bine›, zice Domnul; ‹ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.›»
Ieremia 21:11 GILLCMHCMH+19452
VDC Și să spui casei împăratului lui Iuda: «Ascultați Cuvântul Domnului,
Ieremia 21:12 GILLCMHCMH+19453
VDC casă a lui David! Așa vorbește Domnul: ‹Faceți dreptate dis-de-dimineață și scoateți pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc și să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutății faptelor voastre!
Ieremia 21:13 GILLCMHCMH+19454
VDC Iată, am necaz pe tine, cetate așezată în vale, pe stânca din câmpie›, zice Domnul, ‹pe voi care ziceți: ‘Cine se va coborî împotriva noastră? Cine va intra în locuințele noastre?’
«Ant | Urm»