«Ant | Urm»
Geneza 43:23 GILLCMHCMH+1314
VDC Economul a răspuns: „Fiți pe pace! Nu vă temeți de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Și le-a adus și pe Simeon.
Geneza 43:24 GILLCMHCMH+1315
VDC Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de și-au spălat picioarele; a dat și nutreț măgarilor lor.
Geneza 43:25 GILLCMHCMH+1316
VDC Ei și-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază, căci aflaseră că au să mănânce la el.
Geneza 43:26 GILLCMHCMH+1317
VDC Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră și s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.
Geneza 43:27 GILLCMHCMH+1318
VDC El i-a întrebat de sănătate și a zis: „Bătrânul vostru tată, de care ați vorbit, este sănătos? Mai trăiește?”
Geneza 43:28 GILLCMHCMH+1319
VDC Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăiește încă.” Și s-au plecat și s-au aruncat cu fața la pământ.
Geneza 43:29 GILLCMHCMH+1320
VDC Iosif a ridicat ochii și, aruncând o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-ați vorbit?” Și a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”
Geneza 43:30 GILLCMHCMH+1321
VDC Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său și simțea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie și a plâns acolo.
Geneza 43:31 GILLCMHCMH+1322
VDC După ce s-a spălat pe față, a ieșit din odaie și, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceți de mâncare!”
Geneza 43:32 GILLCMHCMH+1323
VDC Au adus de mâncare lui Iosif deoparte și fraților lui deoparte; egiptenilor care mâncau cu el le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte, căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune.
«Ant | Urm»