«Ant | Urm»
Geneza 31:40 GILLCMHCMH+914
VDC Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig și-mi fugea somnul de pe ochi.
Geneza 31:41 GILLCMHCMH+915
VDC Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi-ai schimbat simbria.
Geneza 31:42 GILLCMHCMH+916
VDC Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele și ieri noapte a rostit judecata.”
Geneza 31:43 GILLCMHCMH+917
VDC Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceștia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea și tot ce vezi este al meu. Și ce pot face eu azi pentru fiicele mele sau pentru copiii lor pe care i-au născut?
Geneza 31:44 GILLCMHCMH+918
VDC Vino să facem amândoi un legământ, și legământul acesta să slujească de mărturie între mine și tine!”
Geneza 31:45 GILLCMHCMH+919
VDC Iacov a luat o piatră și a pus-o ca stâlp de aducere aminte.
Geneza 31:46 GILLCMHCMH+920
VDC Iacov a zis fraților săi: „Strângeți pietre.” Ei au strâns pietre și au făcut o movilă, și au mâncat acolo pe movilă.
Geneza 31:47 GILLCMHCMH+921
VDC Laban a numit-o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei), și Iacov a numit-o Galed (Movila mărturiei).
Geneza 31:48 GILLCMHCMH+922
VDC Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i-au pus numele Galed.
Geneza 31:49 GILLCMHCMH+923
VDC Se mai numește și Mițpa (Veghere), pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea și asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
«Ant | Urm»