«Ant | Urm»
Geneza 18:26 GILLCMHCMH+451
VDC Și Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetății, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
Geneza 18:27 GILLCMHCMH+452
VDC Avraam a luat din nou cuvântul și a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului eu, care nu sunt decât praf și cenușă.
Geneza 18:28 GILLCMHCMH+453
VDC Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea patruzeci și cinci de oameni buni.”
Geneza 18:29 GILLCMHCMH+454
VDC Avraam I-a vorbit mai departe și a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
Geneza 18:30 GILLCMHCMH+455
VDC Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
Geneza 18:31 GILLCMHCMH+456
VDC Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
Geneza 18:32 GILLCMHCMH+457
VDC Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
Geneza 18:33 GILLCMHCMH+458
VDC După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Și Avraam s-a întors la locuința lui.
Geneza 19:1 GILLCMHCMH+459
VDC Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara, și Lot ședea la poarta Sodomei. Când i-a văzut, Lot s-a sculat, le-a ieșit înainte și s-a plecat până la pământ.
Geneza 19:2 GILLCMHCMH+460
VDC Apoi a zis: „Domnii mei, intrați, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneți peste noapte în ea, și spălați-vă picioarele; mâine vă veți scula de dimineață și vă veți vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliță.”
«Ant | Urm»