«Ant | Urm»
Geneza 1:28 GILLCMHCMH+28
VDC Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”
Geneza 1:29 GILLCMHCMH+29
VDC Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.
Geneza 1:30 GILLCMHCMH+30
VDC Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost.
Geneza 1:31 GILLCMHCMH+31
VDC Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.
Geneza 2:1 GILLCMHCMH+32
VDC Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor.
Geneza 2:2 GILLCMHCMH+33
VDC În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
Geneza 2:3 GILLCMHCMH+34
VDC Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.
Geneza 2:4 GILLCMHCMH+35
VDC Iată istoria cerurilor și a pământului, când au fost făcute.
Geneza 2:5 GILLCMHCMH+36
VDC În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ și ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp și nicio iarbă de pe câmp nu încolțea încă, fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul.
Geneza 2:6 GILLCMHCMH+37
VDC Ci un abur se ridica de pe pământ și uda toată fața pământului.
«Ant | Urm»