«Ant | Urm»
Galateni 3:14 GILLCMHCMH+29116
VDC pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Cristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.
Galateni 3:15 GILLCMHCMH+29117
VDC Fraților (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva.
Galateni 3:16 GILLCMHCMH+29118
VDC Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Cristos.
Galateni 3:17 GILLCMHCMH+29119
VDC Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.
Galateni 3:18 GILLCMHCMH+29120
VDC Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr-o făgăduință a dat-o lui Avraam.
Galateni 3:19 GILLCMHCMH+29121
VDC Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța”, căreia Îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.
Galateni 3:20 GILLCMHCMH+29122
VDC Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părți, pe când Dumnezeu este unul singur.
Galateni 3:21 GILLCMHCMH+29123
VDC Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
Galateni 3:22 GILLCMHCMH+29124
VDC Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Cristos.
Galateni 3:23 GILLCMHCMH+29125
VDC Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită.
«Ant | Urm»