«Ant | Urm»
Faptele Apostolilor 28:15 GILLCMHCMH+27915
VDC Din Roma ne-au ieșit înainte, până în „Forul lui Apiu” și până la „Cele Trei Cârciumi”, frații, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat.
Faptele Apostolilor 28:16 GILLCMHCMH+27916
VDC Când am ajuns la Roma, sutașul a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaș care-l păzea.
Faptele Apostolilor 28:17 GILLCMHCMH+27917
VDC După trei zile, Pavel a chemat pe mai-marii iudeilor și, când s-au adunat, le-a zis: „Fraților, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinților noștri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim și de acolo am fost dat în mâinile romanilor.
Faptele Apostolilor 28:18 GILLCMHCMH+27918
VDC După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.
Faptele Apostolilor 28:19 GILLCMHCMH+27919
VDC Dar iudeii s-au împotrivit și am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.
Faptele Apostolilor 28:20 GILLCMHCMH+27920
VDC De aceea, v-am chemat să vă văd și să vorbesc cu voi, căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanț.”
Faptele Apostolilor 28:21 GILLCMHCMH+27921
VDC Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
Faptele Apostolilor 28:22 GILLCMHCMH+27922
VDC Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că știm că partida aceasta pretutindeni stârnește împotrivire.”
Faptele Apostolilor 28:23 GILLCMHCMH+27923
VDC I-au hotărât o zi și au venit mai mulți la locuința lui. Pavel le-a vestit Împărăția lui Dumnezeu, le-a adus dovezi și a căutat să-i încredințeze, prin Legea lui Moise și prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ținea de dimineață până seara.
Faptele Apostolilor 28:24 GILLCMHCMH+27924
VDC Unii au crezut ce le spunea el, iar alții n-au crezut.
«Ant | Urm»