«Ant | Urm»
VDC Faptele Apostolilor 4
Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, 2foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți. 3Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. 4Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.
5A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii și cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, 6cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți.
7Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?”
8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel! 9Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat, 10s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. 11El este «piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului». 12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând, și au priceput că fuseseră cu Isus. 14Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. 15Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei 16și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. 17Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” 18Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. 19Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, 20căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” 21I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
Rugăciunea credincioșilor
23După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. 24Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! 25Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: «Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte? 26Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.» 27În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel, 28ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău. 29Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
31După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Unitatea și dragostea credincioșilor
32Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. 33Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. 34Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute 35și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, 37a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.
«Ant | Urm»
