«Ant | Urm»
Exodul 3:16 GILLCMHCMH+1596
VDC Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel și spune-le: «Mi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. El a zis: ‹V-am văzut și am văzut ce vi se face în Egipt
Exodul 3:17 GILLCMHCMH+1597
VDC și am zis: Vă voi scoate din suferința Egiptului și vă voi duce în țara canaaniților, hetiților, amoriților, fereziților, heviților și iebusiților, într-o țară unde curge lapte și miere.›»
Exodul 3:18 GILLCMHCMH+1598
VDC Ei vor asculta de glasul tău și te vei duce, tu și bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului și îi veți spune: «Domnul Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului Dumnezeului nostru.»
Exodul 3:19 GILLCMHCMH+1599
VDC Știu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecați decât silit de o mână puternică.
Exodul 3:20 GILLCMHCMH+1600
VDC Eu Îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecați.
Exodul 3:21 GILLCMHCMH+1601
VDC Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor, și, când veți pleca, nu veți pleca cu mâinile goale.
Exodul 3:22 GILLCMHCMH+1602
VDC Fiecare femeie va cere de la vecina ei și de la cea care locuiește în casa ei vase de argint, vase de aur și haine pe care le veți pune pe fiii și fiicele voastre. Și veți jefui astfel pe egipteni.”
Exodul 4:1 GILLCMHCMH+1603
VDC Moise a răspuns și a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: «Nu ți S-a arătat Domnul!»”
Exodul 4:2 GILLCMHCMH+1604
VDC Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
Exodul 4:3 GILLCMHCMH+1605
VDC Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe. Moise fugea de el.
«Ant | Urm»