«Ant | Urm»
Exodul 22:3 GILLCMH+2117
VDC dar, dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor față de el. Hoțul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui.
Exodul 22:4 GILLCMH+2118
VDC Dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar sau oaie, se găsește încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi.
Exodul 22:5 GILLCMH+2119
VDC Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie și își lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul și via lui.
Exodul 22:6 GILLCMH+2120
VDC Dacă izbucnește un foc și întâlnește mărăcini în cale și arde grâul în snopi sau în picioare sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.
Exodul 22:7 GILLCMH+2121
VDC Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare și le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoțul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.
Exodul 22:8 GILLCMH+2122
VDC Dacă hoțul nu se găsește, stăpânul casei să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său.
Exodul 22:9 GILLCMH+2123
VDC În orice pricină de înșelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un lucru pierdut, despre care se va zice: «Uite-l!» – pricina amânduror părților să meargă până la Dumnezeu; acela pe care-l va osândi Dumnezeu trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.
Exodul 22:10 GILLCMH+2124
VDC Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau un dobitoc oarecare să i-l păstreze și dobitocul moare, își strică un mădular sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,
Exodul 22:11 GILLCMH+2125
VDC să se facă un jurământ, în Numele Domnului, între cele două părți, și cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, și celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.
Exodul 22:12 GILLCMH+2126
VDC Dar, dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator față de stăpânul lui să i-l înlocuiască.
«Ant | Urm»