«Ant | Urm»
Deuteronomul 4:9 GILLCMHCMH+5014
VDC Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi.
Deuteronomul 4:10 GILLCMHCMH+5015
VDC Adu-ți aminte de ziua când te-ai înfățișat înaintea Domnului Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să învețe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ și să învețe și pe copiii lor să le păzească.»
Deuteronomul 4:11 GILLCMHCMH+5016
VDC Voi v-ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele era aprins și flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori și negură deasă.
Deuteronomul 4:12 GILLCMHCMH+5017
VDC Și Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi ați auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-ați văzut niciun chip, ci ați auzit doar un glas.
Deuteronomul 4:13 GILLCMHCMH+5018
VDC El Și-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziți, Cele Zece Porunci, și le-a scris pe două table de piatră.
Deuteronomul 4:14 GILLCMHCMH+5019
VDC În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăț legi și porunci, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire.
Deuteronomul 4:15 GILLCMHCMH+5020
VDC Fiindcă n-ați văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
Deuteronomul 4:16 GILLCMHCMH+5021
VDC ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți un chip cioplit sau o înfățișare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei,
Deuteronomul 4:17 GILLCMHCMH+5022
VDC sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri,
Deuteronomul 4:18 GILLCMHCMH+5023
VDC sau chipul vreunui dobitoc care se târăște pe pământ, sau chipul vreunui pește care trăiește în apele de dedesubtul pământului.
«Ant | Urm»