«Ant | Urm»
Deuteronomul 31:13 GILLCMHCMH+5742
VDC Pentru ca și copiii lor, care n-o vor cunoaște, s-o audă și să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veți trăi în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul.”
Deuteronomul 31:14 GILLCMHCMH+5743
VDC Domnul a zis lui Moise: „Iată că se apropie clipa când vei muri. Cheamă pe Iosua și înfățișați-vă în cortul întâlnirii. Eu îi voi da poruncile Mele.” Moise și Iosua s-au dus și s-au înfățișat în cortul întâlnirii.
Deuteronomul 31:15 GILLCMHCMH+5744
VDC Și Domnul S-a arătat în cort, într-un stâlp de nor: și stâlpul de nor s-a oprit la ușa cortului.
Deuteronomul 31:16 GILLCMHCMH+5745
VDC Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinții tăi. Și poporul acesta se va scula și va curvi după dumnezeii străini ai țării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi și va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el.
Deuteronomul 31:17 GILLCMHCMH+5746
VDC În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi și-Mi voi ascunde Fața de ei. El va fi prăpădit și-l vor ajunge o mulțime de rele și necazuri și atunci va zice: «Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?»
Deuteronomul 31:18 GILLCMHCMH+5747
VDC Și Eu Îmi voi ascunde Fața în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alți dumnezei.
Deuteronomul 31:19 GILLCMHCMH+5748
VDC Acum, scrieți-vă cântarea aceasta. Învață pe copiii din Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, și cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.
Deuteronomul 31:20 GILLCMHCMH+5749
VDC Căci voi duce pe poporul acesta în țara pe care am jurat părinților lui că i-o voi da, țară unde curge lapte și miere; el va mânca, se va sătura și se va îngrășa, apoi se va întoarce la alți dumnezei și le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti și va călca legământul Meu.
Deuteronomul 31:21 GILLCMHCMH+5750
VDC Când va fi lovit atunci cu o mulțime de rele și necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată și pe care uitarea n-o va șterge din gura urmașilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată și azi, înainte chiar ca să-l fi dus în țara pe care am jurat că i-o voi da.”
Deuteronomul 31:22 GILLCMHCMH+5751
VDC În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta și a învățat pe copiii lui Israel s-o cânte.
«Ant | Urm»