«Ant | Urm»
Deuteronomul 30:19 GILLCMHCMH+5728
VDC Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta,
Deuteronomul 30:20 GILLCMHCMH+5729
VDC iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov.”
Deuteronomul 31:1 GILLCMHCMH+5730
VDC Moise s-a dus și a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel:
Deuteronomul 31:2 GILLCMHCMH+5731
VDC „Astăzi”, le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani. Nu voi mai putea merge în fruntea voastră, și Domnul mi-a zis: «Tu să nu treci Iordanul!»
Deuteronomul 31:3 GILLCMHCMH+5732
VDC Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta și vei pune stăpânire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul.
Deuteronomul 31:4 GILLCMHCMH+5733
VDC Domnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon și Og, împărații amoriților, și țării lor, pe care a nimicit-o.
Deuteronomul 31:5 GILLCMHCMH+5734
VDC Domnul vi le va da în mână și le veți face după poruncile pe care vi le-am dat.
Deuteronomul 31:6 GILLCMHCMH+5735
VDC Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.”
Deuteronomul 31:7 GILLCMHCMH+5736
VDC Moise a chemat pe Iosua și i-a zis în fața întregului Israel: „Întărește-te și îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în țara pe care Domnul a jurat părinților lor că le-o va da și tu îi vei pune în stăpânirea ei.
Deuteronomul 31:8 GILLCMHCMH+5737
VDC Domnul Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta!”
«Ant | Urm»