«Ant | Urm»
Deuteronomul 29:18 GILLCMHCMH+5698
VDC Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie și nici seminție a căror inimă să se abată azi de la Domnul Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nicio rădăcină care să aducă otravă și pelin.
Deuteronomul 29:19 GILLCMHCMH+5699
VDC Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui și să zică: «Voi avea pace chiar dacă aș urma după pornirile inimii mele și chiar dacă aș adăuga beția la sete.»
Deuteronomul 29:20 GILLCMHCMH+5700
VDC Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci mânia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri.
Deuteronomul 29:21 GILLCMHCMH+5701
VDC Domnul îl va despărți, spre pieirea lui, din toate semințiile lui Israel și-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a legii.
Deuteronomul 29:22 GILLCMHCMH+5702
VDC Vârsta de oameni care vor veni, copiii voștri care se vor naște după voi și străinul care va veni dintr-o țară depărtată, la vederea urgiilor și bolilor cu care va lovi Domnul țara aceasta –
Deuteronomul 29:23 GILLCMHCMH+5703
VDC la vederea pucioasei, a sării și arderii întregului ținut, unde nu va fi nici sămânță, nici rod, nici iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei și Țeboimului, pe care le-a nimicit Domnul în mânia și urgia Lui –,
Deuteronomul 29:24 GILLCMHCMH+5704
VDC toate neamurile vor zice: «Pentru ce a făcut Domnul astfel țării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?»
Deuteronomul 29:25 GILLCMHCMH+5705
VDC Și li se va răspunde: «Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinților lor, când i-a scos din țara Egiptului;
Deuteronomul 29:26 GILLCMHCMH+5706
VDC pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei și să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoșteau și pe care nu li-i dăduse Domnul.
Deuteronomul 29:27 GILLCMHCMH+5707
VDC De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei țări și a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta.
«Ant | Urm»