«Ant | Urm»
Daniel 9:12 GILLCMHCMH+22001
VDC El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră și împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, și a adus peste noi o mare nenorocire, așa cum niciodată și nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.
Daniel 9:13 GILLCMHCMH+22002
VDC După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, și noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre și n-am luat aminte la adevărul Tău.
Daniel 9:14 GILLCMHCMH+22003
VDC De aceea, și Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui.
Daniel 9:15 GILLCMHCMH+22004
VDC Și acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos pe poporul Tău din țara Egiptului prin mâna Ta cea puternică și Ți-ai făcut un Nume, așa cum este și astăzi: noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire.
Daniel 9:16 GILLCMHCMH+22005
VDC Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia și urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri sunt Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.
Daniel 9:17 GILLCMHCMH+22006
VDC Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău și, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Fața Ta peste Sfântul Tău Locaș pustiit!
Daniel 9:18 GILLCMHCMH+22007
VDC Pleacă urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește la dărâmăturile noastre și la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
Daniel 9:19 GILLCMHCMH+22008
VDC Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!”
Daniel 9:20 GILLCMHCMH+22009
VDC Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu;
Daniel 9:21 GILLCMHCMH+22010
VDC pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie și m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.
«Ant | Urm»