«Ant | Urm»
Daniel 7:26 GILLCMHCMH+21960
VDC Apoi va veni judecata și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna.
Daniel 7:27 GILLCMHCMH+21961
VDC Dar domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!»
Daniel 7:28 GILLCMHCMH+21962
VDC Aici s-au sfârșit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.”
Daniel 8:1 GILLCMHCMH+21963
VDC În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte.
Daniel 8:2 GILLCMHCMH+21964
VDC Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam, și, în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai.
Daniel 8:3 GILLCMHCMH+21965
VDC Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că într-un râu stătea un berbec și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt și cel mai înalt a crescut cel din urmă.
Daniel 8:4 GILLCMHCMH+21966
VDC Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia și a ajuns puternic.
Daniel 8:5 GILLCMHCMH+21967
VDC Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap de la apus și a cutreierat toată fața pământului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
Daniel 8:6 GILLCMHCMH+21968
VDC A venit până la berbecul care avea coarne și pe care-l văzusem stând în râu și s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
Daniel 8:7 GILLCMHCMH+21969
VDC L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec și i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare, și nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.
«Ant | Urm»