«Ant | Urm»
Daniel 6:7 GILLCMHCMH+21913
VDC Toate căpeteniile împărăției, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii și cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoțită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălța timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei.
Daniel 6:8 GILLCMHCMH+21914
VDC Acum, împărate, întărește oprirea și iscălește porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba după legea mezilor și perșilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.”
Daniel 6:9 GILLCMHCMH+21915
VDC În urma celor de mai sus, împăratul Darius a scris porunca și oprirea.
Daniel 6:10 GILLCMHCMH+21916
VDC Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.
Daniel 6:11 GILLCMHCMH+21917
VDC Atunci, oamenii aceștia au dat năvală în casă și au găsit pe Daniel rugându-se și chemând pe Dumnezeul lui.
Daniel 6:12 GILLCMHCMH+21918
VDC Apoi, s-au înfățișat înaintea împăratului și i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălța, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba!”
Daniel 6:13 GILLCMHCMH+21919
VDC Ei au luat din nou cuvântul și au zis împăratului: „Daniel, unul din prinșii de război ai lui Iuda, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o și își face rugăciunea de trei ori pe zi!”
Daniel 6:14 GILLCMHCMH+21920
VDC Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel și, până la asfințitul soarelui, s-a trudit să-l scape.
Daniel 6:15 GILLCMHCMH+21921
VDC Dar oamenii aceia au stăruit de împărat și i-au zis: „Să știi, împărate, că, după legea mezilor și perșilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!”
Daniel 6:16 GILLCMHCMH+21922
VDC Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!”
«Ant | Urm»