«Ant | Urm»
Daniel 6:23 GILLCMHCMH+21929
VDC Atunci, împăratul s-a bucurat foarte mult și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.
Daniel 6:24 GILLCMHCMH+21930
VDC Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei ei, copiii lor și nevestele lor; și până să ajungă în fundul gropii, leii i-au și apucat și le-au fărâmițat oasele.
Daniel 6:25 GILLCMHCMH+21931
VDC După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile care locuiau în toată împărăția: „Pacea să vă fie dată din belșug!
Daniel 6:26 GILLCMHCMH+21932
VDC Poruncesc ca, în toată întinderea împărăției mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu și El dăinuiește veșnic; împărăția Lui nu se va nimici niciodată și stăpânirea Lui nu va avea sfârșit.
Daniel 6:27 GILLCMHCMH+21933
VDC El izbăvește și mântuiește, El face semne și minuni în ceruri și pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”
Daniel 6:28 GILLCMHCMH+21934
VDC Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius și sub domnia lui Cirus Persanul.
Daniel 7:1 GILLCMHCMH+21935
VDC În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și a avut vedenii în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul și a istorisit lucrurile de căpetenie.
Daniel 7:2 GILLCMHCMH+21936
VDC Daniel a început și a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.
Daniel 7:3 GILLCMHCMH+21937
VDC Și patru fiare mari au ieșit din mare, deosebite una de alta.
Daniel 7:4 GILLCMHCMH+21938
VDC Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile și, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.
«Ant | Urm»