«Ant | Urm»
Daniel 4:31 GILLCMHCMH+21869
VDC Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a coborât din cer și a zis: «Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția!
Daniel 4:32 GILLCMHCMH+21870
VDC Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!»
Daniel 4:33 GILLCMHCMH+21871
VDC Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.
Daniel 4:34 GILLCMHCMH+21872
VDC După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam.
Daniel 4:35 GILLCMHCMH+21873
VDC Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: «Ce faci?»
Daniel 4:36 GILLCMHCMH+21874
VDC În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut.
Daniel 4:37 GILLCMHCMH+21875
VDC Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”
Daniel 5:1 GILLCMHCMH+21876
VDC Împăratul Belșațar a făcut un mare ospăț celor o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor.
Daniel 5:2 GILLCMHCMH+21877
VDC Și, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui.
Daniel 5:3 GILLCMHCMH+21878
VDC Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui.
«Ant | Urm»