«Ant | Urm»
Apocalipsa 19:21 GILLCMHCMH+31040
VDC Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor.
Apocalipsa 20:1 GILLCMHCMH+31041
VDC Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare.
Apocalipsa 20:2 GILLCMHCMH+31042
VDC El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani.
Apocalipsa 20:3 GILLCMHCMH+31043
VDC L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme.
Apocalipsa 20:4 GILLCMHCMH+31044
VDC Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Cristos o mie de ani.
Apocalipsa 20:5 GILLCMHCMH+31045
VDC Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
Apocalipsa 20:6 GILLCMHCMH+31046
VDC Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți cu El o mie de ani.
Apocalipsa 20:7 GILLCMHCMH+31047
VDC Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
Apocalipsa 20:8 GILLCMHCMH+31048
VDC și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
Apocalipsa 20:9 GILLCMHCMH+31049
VDC Și ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
«Ant | Urm»