«Ant | Urm»
Apocalipsa 13:8 GILLCMHCMH+30918
VDC Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.
Apocalipsa 13:9 GILLCMHCMH+30919
VDC Cine are urechi, să audă!
Apocalipsa 13:10 GILLCMHCMH+30920
VDC Cine duce pe alții în robie va merge și el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea și credința sfinților.
Apocalipsa 13:11 GILLCMHCMH+30921
VDC Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel și vorbea ca un balaur.
Apocalipsa 13:12 GILLCMHCMH+30922
VDC Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
Apocalipsa 13:13 GILLCMHCMH+30923
VDC Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor.
Apocalipsa 13:14 GILLCMHCMH+30924
VDC Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie și trăia.
Apocalipsa 13:15 GILLCMHCMH+30925
VDC I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
Apocalipsa 13:16 GILLCMHCMH+30926
VDC Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte
Apocalipsa 13:17 GILLCMHCMH+30927
VDC și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.
«Ant | Urm»