«Ant | Urm»
2 Samuel 7:25 GILLCMHCMH+8206
VDC Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui și lucrează după cuvântul Tău.
2 Samuel 7:26 GILLCMHCMH+8207
VDC Slăvit să fie Numele Tău pe vecie și să se zică: «Domnul oștirilor este Dumnezeul lui Israel. Și casa robului Tău David să rămână înaintea Ta!»
2 Samuel 7:27 GILLCMHCMH+8208
VDC Căci Tu Însuți, Doamne al oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău zicând: «Eu îți voi întemeia o casă!» De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ți facă această rugăciune.
2 Samuel 7:28 GILLCMHCMH+8209
VDC Acum, Doamne Dumnezeule, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt adevăr și Tu ai vestit harul acesta robului Tău.
2 Samuel 7:29 GILLCMHCMH+8210
VDC Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit și, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.”
2 Samuel 8:1 GILLCMHCMH+8211
VDC După aceea, David a bătut pe filisteni și i-a smerit și a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor.
2 Samuel 8:2 GILLCMHCMH+8212
VDC A bătut pe moabiți și i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare și o frânghie plină ca să-i lase vii. Și moabiții au fost supuși lui David și i-au plătit un bir.
2 Samuel 8:3 GILLCMHCMH+8213
VDC David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Țoba, când s-a dus să-și așeze iarăși stăpânirea peste râul Eufrat.
2 Samuel 8:4 GILLCMHCMH+8214
VDC David i-a luat o mie șapte sute de călăreți și douăzeci de mii de pedeștri; a tăiat vinele cailor de trăsură și n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.
2 Samuel 8:5 GILLCMHCMH+8215
VDC Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Țoba, și David a ucis douăzeci și două de mii de sirieni.
«Ant | Urm»