«Ant | Urm»
2 Samuel 19:33 GILLCMHCMH+8545
VDC Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, și te voi hrăni la mine, în Ierusalim.”
2 Samuel 19:34 GILLCMHCMH+8546
VDC Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?
2 Samuel 19:35 GILLCMHCMH+8547
VDC Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun și ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă și bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreților și cântărețelor? Și pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?
2 Samuel 19:36 GILLCMHCMH+8548
VDC Robul tău va merge puțin dincolo de Iordan cu împăratul. De altfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?
2 Samuel 19:37 GILLCMHCMH+8549
VDC Să se întoarcă robul tău și să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu și al mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.”
2 Samuel 19:38 GILLCMHCMH+8550
VDC Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine și voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori de la mine, îți voi da!”
2 Samuel 19:39 GILLCMHCMH+8551
VDC După ce tot poporul a trecut Iordanul și după ce l-a trecut și împăratul, împăratul l-a sărutat pe Barzilai și l-a binecuvântat. Și Barzilai s-a întors acasă.
2 Samuel 19:40 GILLCMHCMH+8552
VDC Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoțit de Chimham. Tot poporul lui Iuda și jumătate din poporul lui Israel petrecuseră pe împărat dincolo de Iordan.
2 Samuel 19:41 GILLCMHCMH+8553
VDC Dar toți bărbații lui Israel au venit la împărat și i-au zis: „Pentru ce te-au furat frații noștri, bărbații lui Iuda, și au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui și cu toți oamenii lui David?”
2 Samuel 19:42 GILLCMHCMH+8554
VDC Toți bărbații lui Iuda au răspuns bărbaților lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este rudă. Și ce ați găsit aici, ca să vă mâniați? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?”
«Ant | Urm»