«Ant | Urm»
2 Samuel 18:9 GILLCMHCMH+8488
VDC Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era sub el a trecut înainte.
2 Samuel 18:10 GILLCMHCMH+8489
VDC Un om, văzând lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
2 Samuel 18:11 GILLCMHCMH+8490
VDC Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.”
2 Samuel 18:12 GILLCMHCMH+8491
VDC Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului, căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ți-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: «Luați seama fiecare la tânărul Absalom!»
2 Samuel 18:13 GILLCMHCMH+8492
VDC Și, dacă l-aș fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului și tu însuți ai fi fost împotriva mea.”
2 Samuel 18:14 GILLCMHCMH+8493
VDC Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului.
2 Samuel 18:15 GILLCMHCMH+8494
VDC Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât.
2 Samuel 18:16 GILLCMHCMH+8495
VDC Ioab a sunat din trâmbiță, și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
2 Samuel 18:17 GILLCMHCMH+8496
VDC Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii și au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui.
2 Samuel 18:18 GILLCMHCMH+8497
VDC Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: „N-am fii prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește Stâlpul lui Absalom.
«Ant | Urm»