«Ant | Urm»
2 Împărați 7:8 GILLCMHCMH+9716
VDC Leproșii, ajungând la intrarea taberei, au pătruns într-un cort, au mâncat și au băut, au luat din el argint, aur și haine și s-au dus și le-au ascuns. S-au întors iarăși, au pătruns într-un alt cort și au luat și de acolo lucruri pe care s-au dus și le-au ascuns.
2 Împărați 7:9 GILLCMHCMH+9717
VDC Apoi, și-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea și dacă vom aștepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiți. Veniți acum și haidem să dăm de știre casei împăratului!”
2 Împărați 7:10 GILLCMHCMH+9718
VDC Au plecat și au chemat pe străjerii de la poarta cetății și le-au spus așa: „Am intrat în tabăra sirienilor și iată că nu este nimeni, nu se aude niciun glas de om; n-am găsit decât cai legați și măgari legați și corturile așa cum erau.”
2 Împărați 7:11 GILLCMHCMH+9719
VDC Străjerii de la poartă au strigat și au trimis vestea aceasta înăuntrul casei împăratului.
2 Împărați 7:12 GILLCMHCMH+9720
VDC Împăratul s-a sculat noaptea și a zis slujitorilor săi: „Vreau să vă spun ce ne fac sirienii. Fiindcă știu că suntem flămânzi, au părăsit tabăra ca să se ascundă în ogoare și și-au zis: «Când vor ieși din cetate, îi vom prinde vii și vom intra în cetate.»”
2 Împărați 7:13 GILLCMHCMH+9721
VDC Unul din slujitorii împăratului a răspuns: „Să se ia cinci din caii care au mai rămas în cetate – li se va întâmpla doar cum s-a întâmplat la toată mulțimea lui Israel care a mai rămas, toată mulțimea lui Israel care se istovește – și să trimitem să vedem ce se petrece.”
2 Împărați 7:14 GILLCMHCMH+9722
VDC Au luat două care cu caii lor și împăratul a trimis niște soli pe urmele oștirii sirienilor, zicând: „Duceți-vă și vedeți!”
2 Împărați 7:15 GILLCMHCMH+9723
VDC S-au dus după ei până la Iordan și iată că tot drumul era plin cu haine și lucruri pe care le aruncaseră sirienii în goana lor. Solii s-au întors și au spus împăratului.
2 Împărați 7:16 GILLCMHCMH+9724
VDC Poporul a ieșit și a jefuit tabăra sirienilor. Și s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu și două măsuri de orz cu un siclu, după cuvântul Domnului.
2 Împărați 7:17 GILLCMHCMH+9725
VDC Împăratul încredințase paza porții în mâna călărețului pe brațul căruia se rezemase atunci. Dar călărețul acesta a fost călcat în picioare de popor la poartă și a murit, după cuvântul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu când se coborâse împăratul la el.
«Ant | Urm»