«Ant | Urm»
2 Împărați 4:20 GILLCMHCMH+9624
VDC Slujitorul l-a luat și l-a dus la mama sa. Și copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază și apoi a murit.
2 Împărați 4:21 GILLCMHCMH+9625
VDC Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis ușa după ea și a ieșit.
2 Împărați 4:22 GILLCMHCMH+9626
VDC A chemat pe bărbatul ei și a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor și o măgăriță; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu și apoi mă voi întoarce.”
2 Împărați 4:23 GILLCMHCMH+9627
VDC Și el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
2 Împărați 4:24 GILLCMHCMH+9628
VDC Apoi a pus șaua pe măgăriță și a zis slujitorului său: „Mână și pleacă, să nu oprești pe drum decât când ți-oi spune.”
2 Împărați 4:25 GILLCMHCMH+9629
VDC Ea a plecat deci și s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe și a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea!
2 Împărați 4:26 GILLCMHCMH+9630
VDC Acum, aleargă dar înaintea ei și spune-i: «Ești bine? Bărbatul tău și copilul sunt bine?»” Ea a răspuns: „Bine.”
2 Împărați 4:27 GILLCMHCMH+9631
VDC Și, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrățișat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă și Domnul mi-a ascuns lucrul acesta și nu mi l-a făcut cunoscut.”
2 Împărați 4:28 GILLCMHCMH+9632
VDC Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: «Nu mă amăgi»?”
2 Împărați 4:29 GILLCMHCMH+9633
VDC Și Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ți mijlocul, ia toiagul meu în mână și pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate și, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe fața copilului.”
«Ant | Urm»