«Ant | Urm»
2 Împărați 10:1 GILLCMHCMH+9795
VDC În Samaria erau șaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor și îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:
2 Împărați 10:2 GILLCMHCMH+9796
VDC „Acum, când veți primi scrisoarea aceasta – fiindcă aveți cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele și caii, o cetate întărită și arme –,
2 Împărați 10:3 GILLCMHCMH+9797
VDC vedeți care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun și mai vrednic, puneți-l pe scaunul de domnie al tatălui său și luptați pentru casa stăpânului vostru!”
2 Împărați 10:4 GILLCMHCMH+9798
VDC Ei s-au temut foarte mult și au zis: „Iată că doi împărați n-au putut să-i stea împotrivă. Cum îi vom sta noi împotrivă?”
2 Împărați 10:5 GILLCMHCMH+9799
VDC Și căpetenia casei împărătești, căpetenia cetății, bătrânii și îngrijitorii copiilor au trimis să spună lui Iehu: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune; nu vom pune pe nimeni împărat, fă ce vei crede.”
2 Împărați 10:6 GILLCMHCMH+9800
VDC Iehu le-a scris o a doua scrisoare, în care spunea: „Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, și veniți la mine mâine, la ceasul acesta, la Izreel.” Și cei șaptezeci de fii ai împăratului erau la mai-marii cetății, care-i creșteau.
2 Împărați 10:7 GILLCMHCMH+9801
VDC Când au primit scrisoarea, au luat pe fiii împăratului și au tăiat pe acești șaptezeci de oameni; apoi le-au pus capetele în coșuri și le-au trimis lui Iehu, la Izreel.
2 Împărați 10:8 GILLCMHCMH+9802
VDC Solul a venit să-i spună, zicând: „Au adus capetele fiilor împăratului.” Și el a zis: „Faceți-le două grămezi la intrarea porții, până dimineață.”
2 Împărați 10:9 GILLCMHCMH+9803
VDC Dimineața a ieșit și, venind înaintea întregului popor, a zis: „Voi sunteți fără vină! Eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am omorât. Dar cine a lovit pe toți aceștia?
2 Împărați 10:10 GILLCMHCMH+9804
VDC Să știți dar că nu va cădea nimic la pământ din cuvântul Domnului, din cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva casei lui Ahab; Domnul împlinește ce a spus prin robul Său Ilie.”
«Ant | Urm»