«Ant | Urm»
2 Cronici 35:15 GILLCMHCMH+11982
VDC Cântăreții, fiii lui Asaf, stăteau la locul lor, după rânduiala lui David, lui Asaf, lui Heman și lui Iedutun, văzătorul împăratului. Ușierii, de asemenea, erau la fiecare ușă. N-au avut nevoie să se abată de la slujba lor, căci frații lor leviții au pregătit ce era pentru ei.
2 Cronici 35:16 GILLCMHCMH+11983
VDC Astfel a fost întocmită în ziua aceea toată slujba Domnului, ca să prăznuiască Paștele și să aducă arderile-de-tot pe altarul Domnului, după porunca împăratului Iosia.
2 Cronici 35:17 GILLCMHCMH+11984
VDC Copiii lui Israel care se aflau acolo au prăznuit Paștele în același timp și Sărbătoarea Azimilor șapte zile.
2 Cronici 35:18 GILLCMHCMH+11985
VDC Nicio Sărbătoare a Paștelor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele prorocului Samuel. Și niciunul din împărații lui Israel nu mai prăznuise Paște ca cele pe care le-au prăznuit Iosia, preoții și leviții, tot Iuda și Israelul care se aflau acolo, și locuitorii Ierusalimului.
2 Cronici 35:19 GILLCMHCMH+11986
VDC În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia au fost prăznuite Paștele acestea.
2 Cronici 35:20 GILLCMHCMH+11987
VDC După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s-a suit să lupte împotriva Carchemișului pe Eufrat. Iosia i-a ieșit înainte.
2 Cronici 35:21 GILLCMHCMH+11988
VDC Și Neco i-a trimis soli să-i spună: „Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva unei case cu care sunt în război. Și Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.”
2 Cronici 35:22 GILLCMHCMH+11989
VDC Dar Iosia nu s-a întors de la el, ci și-a schimbat hainele ca să lupte împotriva lui, fără să asculte cuvintele lui Neco, care veneau din gura lui Dumnezeu. A înaintat la luptă în valea Meghido.
2 Cronici 35:23 GILLCMHCMH+11990
VDC Arcașii au tras asupra împăratului Iosia, și împăratul a zis slujitorilor săi: „Luați-mă, căci sunt greu rănit.”
2 Cronici 35:24 GILLCMHCMH+11991
VDC Slujitorii l-au luat din car, l-au pus într-un alt car al lui și l-au adus la Ierusalim. A murit și a fost îngropat în mormântul părinților săi. Tot Iuda și Ierusalimul au plâns pe Iosia.
«Ant | Urm»